De la imaginarea descendenței din „coloniile divului Traian”, la anxietățile legate de intruziunea economică (ba chiar și demografică) pan-germană, la acuzații similare recurente în discursul antisemit al epocii, sau chiar la misiunea civilizatoare a populării Dobrogei, lungul secol nouăsprezece românesc se scurge sub semnul conceptului de „colonizare”. Prezentarea de față se dorește a fi o pledoarie pentru a include în canonul și lexiconul istoriografic această insistentă și omniprezentă categorie, punând-o în contextul viziunilor actorilor istorici. Acuta lor receptivitate față de dimensiunile spațiale și temporale ale proceselor de colonizare, fie ele regionale sau globale, trebuie dublată, din partea istoricilor, de o abordare simetrică a acestui imaginar istoric, plasându-l în contextul unei istoriografii ce poate releva noi conexiuni și comparații.